Părintele Rafail Noica despre ascultarea de duhovnic

-Dacă glasul conștiinței îmi spune altceva decât duhovnicul, ce să fac? Merită să-ți asumi riscul ascultării…

Dumnezeu ne-a făcut icoane care nu pot fi șterse

Am văzut cum Strămoșii au reușit să-și depășească păcătoșenia și să ajungă icoane de mare cinste…

Să fim credincioși chemării noastre

Fiindcă un an îl urmează pe celălalt, vă vorbeam despre anul nou ce venea, asemănându-l cu…

Noi nu ne despărțim…

Fie Numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac. Domnul a zis, ca poruncă a…

Dacă spunem că suntem păcătoși, o spunem cu buzele, dar nu acceptăm acest lucru și nu-l înțelegem…

Nu ajunge numai să citesc sau să mă rog. E necesar să urmăresc zdrobirea inimii, care…

Trăim ca și cum ne-am întocmi un proiect pentru viața ce o vom trăi mai târziu

În majoritatea timpului trăim ca și cum ne-am întocmi un proiect pentru viața ce o vom…

Apocalipsa: Dumnezeiasca Liturghie nezidită, în Templul nezidit

1. Apocalipsa Evanghelistului Ioan Pentru început, se cuvine menţionate câteva date despre cartea Apocalipsei lui Ioan.…

Voia mea proprie este iadul

Ce vreau să subliniez este potenţialul de diferenţă dintre Dumnezeu şi om, care duce neapărat la o…

„Vindecarea deplină a omului are loc în spaţiul Bisericii“

Fiind o repetare a greşelii lui Adam, fiecare păcat ne face să suferim întunericul şi moartea…

Adevărata călătorie a pocăinței le vindecă pe toate

S-a vorbit mult despre pocăință ca temei al vieții creștine. Pocăința, această Cenușăreasă a terminologiei bisericești ‒ în…