Hristos locuiește în noi și suntem purtători de Dumnezeu

Astăzi, 1 ianuarie, începe noul an. Se spune că luna ianuarie își trage numele de la…

Înțelepciunea este rodul harului

Pentru că Sfinții Părinți duc o viață sfântă și au devenit unelte ale Sfântului Duh, înalță…

Pe Maica Domnului o iubim imediat după Dumnezeu

De fiecare dată când săvârşim Dumnezeiasca Liturghie şi la fiecare sfânta slujbă, ne rugăm lui Dumnezeu,…

„Neputința” lui Dumnezeu

Voia liberă, voluntariatul, dispoziția voitoare, disponibilitatea sunt fundamentale în viața duhovnicească. Dacă putem zice așa, Dumnezeu…

Părintele Rafail Noica despre ascultarea de duhovnic

-Dacă glasul conștiinței îmi spune altceva decât duhovnicul, ce să fac? Merită să-ți asumi riscul ascultării…

Dumnezeu ne-a făcut icoane care nu pot fi șterse

Am văzut cum Strămoșii au reușit să-și depășească păcătoșenia și să ajungă icoane de mare cinste…

Să fim credincioși chemării noastre

Fiindcă un an îl urmează pe celălalt, vă vorbeam despre anul nou ce venea, asemănându-l cu…

Noi nu ne despărțim…

Fie Numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac. Domnul a zis, ca poruncă a…

Dacă spunem că suntem păcătoși, o spunem cu buzele, dar nu acceptăm acest lucru și nu-l înțelegem…

Nu ajunge numai să citesc sau să mă rog. E necesar să urmăresc zdrobirea inimii, care…

Trăim ca și cum ne-am întocmi un proiect pentru viața ce o vom trăi mai târziu

În majoritatea timpului trăim ca și cum ne-am întocmi un proiect pentru viața ce o vom…