Atunci când omului i se pare că-L „caută pe Dumnezeu”, el nu-și dă seama că fuge și fuge cât se poate de tare…

„Părinte, greșit-am la Cer și înaintea Ta și nu sunt vrednic să mă numesc fiul Tău,…

Cei care va rămâne credincios în clipa acediei, acela va spori duhovniceşte…

De-acum încolo vom ţine şi privegherile şi veţi participa şi dumneavoastră, atât cât vreţi şi cât…

„Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ție Îți mulțumim Doamne, Ție Dumnezeul nostru”

Prin viața Sa fără de păcat și încordarea extremă a iubirii Sale, Hristos, Pilda noastră a…

De multe ori o cădere ne foloseşte mult mai mult decât o mare „virtute”

Simptomul care ne chinuie este de cele mai multe ori chiar ceea ce într-adevăr ni se…

Cuvânt dedicat tuturor celor care „privesc soarele, dar nu-l văd”

In toate înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri,…

Dragostea lui Dumnezeu nu poate să nu te audă dacă te rogi Lui, nu poate să te lepede dacă încă nădăjduieşti în El

„Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui” este un cuvânt la care în ultimii ani am…

„Aşteptând, am aşteptat pre Domnul”

„Când învăţătorul de lege, care ştia bine legea, Îl întreabă, ispitind pe Domnul, care este cea…

Teologia a ajuns să fie confundată cu vorbăria frumoasă

Teologia nu face parte dintre științele teoretice, ca filosofia și metafizica, ci dintre științele practice, pozitive.…

Pentru ce face celălalt, are un Judecător care îl va judeca

Legea lui Dumnezeu este valabilă pentru fiecare persoană, dar el având pururea în minte poruncile Stăpânului,…

“Nu sunt în putere să împlinesc porunca Ta… Vino Însuţi şi sălăşluieşte întru mine, şi săvârşeşte cele de Tine poruncite…”

Despre rânduiala vieţii în Hristos se poate vorbi în următoa­rea ordine: credinciosul se pune neîncetat sub…