Leapădă-te de tine însuți…

Sfântul Serafim obișnuia să spună că un om poate îndura o suferință, o nevoință de sine însuși impusă, dar e întotdeauna nerăbdator și nedoritor să accepte orice ar putea fi impus de către aproapele sau de catre Dumnezeu.

Nevoințele samavolnice ale lepădării de sine sunt ușor de asumat, spune Sfântul Serafim, deoarece slava deșartă ne este de ajuns pentru a ne susține curajul.

Să acceptăm însă trivialitatea propriului sine, să consimțim să fim nimic pânã când Harul lui Dumnezeu ne va schimba și ne va face altfel, să acceptăm tratamentul pe care îl primim din partea unor oameni oricare ar fi acesta, fie că el corespunde părerii pe care ei o au despre noi, fie că este rodul propriilor lor slãbiciuni.

Oricum ar fi, este greu. Aici intervine cuvântul: ,,Purtați-vã poverile unii altora!”

Și în viața duhovnicească se dă o întreagă luptă, deoarece în ultimă instanță viata duhovniceascã este nici mai mult, nici mai puțin decât cucerirea desăvârșitã a sinelui nostru de către Dumnezeu. Ar putea fi ușor, fărã dureri, dacă nu ar exista în noi împotrivire, dacã ne-am putea lăsa în mâinile Lui, dacă am fi deschiși, înfometați si însetați dupã Dumnezeu, dar din păcate nu suntem.

Noi nu dorim să fim cuceriți oricare ar fi prețul, noi nu dorim să-L găsim pe Dumnezeu cu prețul pierderii acelor lucruri sau chiar a unui singur lucru la care ținem ca la o comoară. Așa că suntem împărțiți. Existã în noi ceva sau cineva care Îi spune Lui Dumnezeu: ,,Vino, mi-e sete, vino, sunt pe moarte și Tu ești viatã!” Dar este și vechiul Adam care spune: „Nu, vreau libertatea mea, vreau sã fiu independent și nu dependent de Dumnezeu, vreau să depind de mine însumi, sã-mi pot face propriile alegeri!”

Vechiul Adam nu se va schimba, vechiul Adam nu va putea fi convins, vechiul Adam trebuie să moară, și el nu va muri de moarte naturalã. Sfântul Teofan obișnuia să spună cã el trebuie să fie omorât și că noi, fiecare dintre noi, suntem singurii care putem să-l omorâm pe vechiul Adam din noi. Nimeni altcineva nu are dreptul, nici chiar Dumnezeu, nimeni altcineva nu are puterea, nici chiar Dumnezeu, sã facă acest lucru, deoarece El nu dă buzna peste libertatea noastră. Trebuie să alegem și să aflăm pe cine alegem: pe Noul Adam, Fiul lui Dumnezeu devenit Fiul omului, Care ne Cheamă să fim ca El, într-adevăr ca El, sau pe vechiul Adam care trăiește supus stricăciunii și morții. Și în această luptă totul va depinde de fermitatea și de hotărârea noastrã: alegem să fim pentru Dumnezeu sau împotriva Lui. Nu existã o a treia Cale, nu putem rămâne neutri, între viață și moarte. Ori trăim, ori murim, ori alegem viața, ori moartea, ori alegem lumina, ori întunericul.

Pentru moment ne mișcăm într-un crepuscul, dar va veni clipa când va trebui să alegem, iar viața duhovnicească stă tocmai în această alegere: alegerea lui Dumnezeu, lepădarea și întoarcerea dinspre sine, luarea crucii, chemând pe Dumnezeu ca să ne cucerească împotriva relei noastre voințe, să ne cucerească întreaga noastră ființă cu puțina bunãvoire care este în noi. Să fim ca Rahav din Vechiul Testament, femeia desfrânatã care a făcut posibil pentru poporul lui Dumnezeu sã cucereascã cetatea rãzvrătită. Dacã nu suntem nimic altceva decât niște desfrânați, atunci cel putin putem facem asta: să deschidem prin vicleșug o ușã pentru ca Dumnezeu să intre și să ne cucereascã.

Doamne, fii cu noi! – Mitropolit Antonie de Suroj, Ed. Sofia, 2016