Foarte rari sunt cei ce ştiu să păstorească frumos şi să vindece sufletele…

Cei care ajung să-şi conştientizeze boala lor duhovnicească caută terapeuţi duhovniceşti, care, prin harul lui Dumnezeu, le pot tămădui patimile sufletului şi ale minţii-nous. Este, cu adevărat, trebuinţă de o mare luptă pentru aflarea acestor adevăraţi conducători ai poporului, doctori ai sufletelor şi ai trupurilor, de vreme ce multe boli somatice se datorează celor duhovniceşti.

Iată ce îl îndeamnă Sfântul Grigorie Palama, în omilia sa La Evanghelia Duminicii celei noi, pe fiecare creştin după ce a luat parte la slujba din ziua Duminicii: „Să cercetezi cu osârdie dacă mergi pe urmele acelor apostoli, înfrânându-te şi oprindu-te de la multele îndeletniciri, prin rugăciunea în linişte şi prin cântări de psalmi şi prin petrecerea cea potrivită, dorind pe Domnul”. Ne îndeamnă să-l căutăm cu sârguinţă pe cel care, urmând Sfinţilor Apostoli adunaţi după Răstignirea Mântuitorului în foişor, petrece retras cea mai mare parte a timpului, dorind să fie cu Domnul: „Să te apropii de el şi să intri cu credinţă în odăiţa sa ca într-un loc ceresc, care are înlăuntru puterea cea sfinţitoare a Duhului Sfânt. Apoi şezi alături de cel ce locuieşte în ea, rămâi cu el pe cât poţi şi grăieşte cu el despre Dumnezeu şi despre lucrurile cele dumnezeieşti, punând întrebări şi învăţând cu smerenie, cerând prin rugăciune ajutorul Său. Căci, de vei face aşa, va veni şi la tine Hristos, o ştiu bine; şi El va aduce pacea înlăuntrul cugetării sufletului tău, şi va spori credinţa ta, şi îţi va da ţie tărie, şi te va aşeza pe tine, la vremea potrivită, dimpreună cu cei aleşi, în împărăţia cerurilor.”

Este de trebuinţă căutarea unui astfel de părinte duhovnicesc. In acest punct, se cade să luăm aminte la cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog: „Frate, roagă-L stăruitor pe Dumnezeu, ca El să-ţi arate un om capabil să te conducă bine, pe care trebuie să-l asculţi ca pe Dumnezeu însuşi.” Suntem datori să facem ascultare de cel pe care Dumnezeu ni l-a arătat „fie în chip mistic, El însuşi, fie din afară, prin slujitorul Său” şi să-l cinstim „ca pe Hristos în persoană”.

In părintele duhovnicesc, care a dobândit nepătimirea şi pe care Dumnezeu ni l-a arătat, trebuie să avem atât de multă încredere, câtă încredinţare şi dragoste are un bolnav faţă de doctorul său, aşteptând de la el vindecarea. Mai curând, trebuie să avem o încredere şi o dragoste încă mai mare, dacă avem în vedere deosebirea dintre suflet şi trup. In duhovnic îl aflăm pe Hristos însuşi, el este „gura prin care grăieşte Dumnezeu”.

In continuare, Sfântul Simeon ne pune înainte chipul purtării apostolilor faţă de Hristos şi atitudinea pe care noi, la rându-ne, trebuie să o avem faţă de părintele nostru duhovnicesc, spre a putea dobândi tămăduirea sufletului. Aşa cum apostolii L-au urmat pe Hristos, tot astfel va trebui să facem şi noi. Când duhovnicul nostru este necinstit şi dispreţuit, nu trebuie să-l părăsim. Şi aşa cum Petru a luat sabia şi i-a tăiat urechea slugii arhiereului, spune Sfântul Simeon: „Ia sabia şi taie nu numai urechea (Matei 26, 55), ci şi mâna şi limba retează-i-le celui ce îndrăzneşte să grăiască împotriva părintelui tău şi caută să se atingă de el”.

Dacă te lepezi de el, să plângi asemenea lui Petru. Dacă îl vezi că este răstignit, spune sfântul, de e cu putinţă, să mori împreună cu el. Dacă nu poţi face aceasta, atunci să nu te adaugi vânzătorilor lui şi făcătorilor de rele. „Dacă e slobozit din lanţuri, vino iarăşi la el şi cinsteşte-l încă şi mai mult ca pe un mucenic; iar dacă a murit în încercări, cere cu îndrăzneală trupul lui (Marcu 15,43) şi cinsteşte-l încă şi mai mult decât atunci când stăteai în preajma lui pe când era însufleţit, şi, ungându-l cu miruri scumpe, îngroapă-l.”
Este grăitor faptul că sfântul îl aşază pe părintele duhovnicesc, pe tămăduitorul nostru, în locul lui Hristos.

Sfântul Simeon foloseşte şi o anume rugăciune pe care trebuie să o facem şi noi pentru aflarea povăţuitorului duhovnicesc potrivit, care ne va dărui tămăduirea duhovnicească.

„Doamne, Tu, Care nu voieşti moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă şi să fie viu, Tu Care Te-ai pogorât pe pământ tocmai spre a învia pe cei ce suspină şi care sunt morţi prin păcat şi spre a-i face vrednici să Te vadă, pe Tine, Lumina cea adevărată, pe cât este cu putinţă omului, trimite-mi un om care să Te cunoască, pentru ca, slujindu-l şi supunându-mă lui din toate puterile mele, ca şi Ţie, şi făcând voia Ta în a lui, să-Ţi plac Ţie, singurului Dumnezeu, şi săj mă învrednicesc şi eu, păcătosul, de împărăţia Ta.”

Celui credincios, care se va ruga astfel, Dumnezeu îi va descoperi părintele duhovnicesc potrivit pentru dânsul, spre tămăduirea bolilor si a rănilor sufletului său.

Desigur, nu trebuie trecut cu vederea faptul că asemenea tămăduitori sunt rari, precum în epoca Sfântului Simeon, tot astfel şi astăzi: „Fiindcă rari cu adevărat şi foarte rari sunt acum cei ce ştiu să păstorească frumos şi să vindece sufletele cuvântătoare” .

Prin urmare, este trebuinţă să căutăm şi să aflăm asemenea doctori pricepuţi, medici-terapeuţi sau chiar şi numai asistenţi medicali, ca să ne vindecăm duhovniceşte. Nu există altă cale de vindecare. Dumnezeu este adevăratul nostru tămăduitor, însă şi prietenii lui Hristos, sfinţii în care sălăşluieşte însuşi Dumnezeu Cel în Treime, ne tămăduiesc de bolile duhovniceşti, iar această tămăduire de multe ori are urmări şi pentru trup, de vreme ce între cele două, suflet şi trup, există o unitate strânsă.

Mitropolitul Ierotheos Vlahos, „Psihoterapia ortodoxă”, Editura Sophia, 2021