Quo Vadis?

Aceasta a fost întrebarea adresată lui Hristos de Sf. Petru la via Appia, când fugea din Roma. Nu trebuie să I-o adresăm lui Dumnezeu, pentru ca El este pururea cu noi, ci nouă înșine. Cred că este caracteristică tuturor generațiilor, dar mai mult celei de azi.

    Poate cineva crede că mă refer la evenimentele recente: rușinea Eurovision-ului sau semnarea și ratificarea Acordului de Asociere cu UE. Nicidecum. Nu pentru că aș fi indiferent și nu mă doare pentru acest colț de țară, ce face și încotro merge, ci pentru că sunt convins că în mijlocul crizei și tulburărilor fondate și nefondate, stă Hristos, precum cândva mergea pe ape în mijlocul furtunii, și ne mustră de fiecare dată: Puțin credincioșilor, pentru ce v-ați îndoit? (Matei 14.31)

    Perioade de răstriște au fost multe și au să mai fie. Acesta nu-i un secret. Și nu trebuie să ne sperie cineva cu Apocalipsa. (Sincer, m-am săturat să aud asemenea explicații și tâlcuiri de la iubitorii de scandal. Uneori am impresia că doar atunci când apare un prilej de ceartă, ei se simt în apele lor.)

  O primă întrebare care mă frământă este: Quo vadis, lume? De fapt nici nu aștept un răspuns, pentru că ziua bună se vede de dimineață. Zicala spune că cel înțelept nu greșete de două ori. Oamenii, însă, n-au însușit-o. Despre asta s-a vorbit de multe ori. Lor le place să-L învinuiască pe Dumnezeu în majoritatea eșecurilor, dar cu orice prilej declară că nu fac parte din lumea pe care El a creat-o. Când au nevoie, cheamă ajutorul Lui și după asta dau bir cu fugiții. Trec puntea cu dracul de mână, dar nu gândesc ce au să facă cu el după ce au trecut-o …

   Acuma e la modă să învinuiești și Biserica pentru că „dorește” să țină lumea în Evul Mediu, sau pentru „activitate politică”. Chiar dacă mai sunt și cazuri aparte, nu trebuie să confundăm Biserica cu unii „slujitori” ai Ei. Personal cred că înainte de a porni discuții la tema asta, trebuie să facem o oră de catehizare, să spunem celor ce nu știu despre Biserică și rolul Ei în această lume și după aceasta să începem un dialog constructiv.

   Știți ce se întâmlă? Lumea nici nu vrea să audă de acestea. Pentru că își dă seama că va fi nevoită să-și schimbe părerea. Nu doar învățătura, ci însăși prezența Bisericii e prea deranjantă pentru că ne amintește despre chemarea noastră. Ea e o continuitate a prezenței lui Hristos în lume. Da! Ea nu trebuie să facă politică, dar are dreptul și chiar e obligată să spună ce e bine și ce-i rău într-un stat sau chiar lumea întreagă. Și împăcați-vă cu gândul că are s-o facă până la a doua venire a Domnului. Dar nu cum dorește lumea sau unii din „slujitorași” ai Ei, ci așa cum a făcut-o Hristos însăși.

   Când psalmistul și regele David, în mod rușinos l-a trimis pe Urie la război, ca să ia de nevastă pe soția lui, Proorocul Natan n-a întârziat să vină ca să-l mustre. David a recunoscut păcatul și a plâns mult. Sf. Ilie Proorocul a mustrat nelegiuirea Izabelei și a fugit în munți.  Moise a venit de multe ori la Faraon ca să mijlocească pentru popor, dorind să-l scoată din robie. Aceștea tot politică au făcut? Ei doar se „implicau” in treburile statului.

   Sf. Ioan Botezătorul, care de multe ori era ascultat du drag de regele Irod, l-a mustrat pe ultimul zicând: „Nu ți se cade ție să ai de soție pe femeia lui Filip, fratele tău!”. I-au tăiat capul …

   Sf. Ioan Gură de Aur a mustrat-o pe împărăteasa Eudoxia și a murit în surghiun.  Domnitorul Țării Românești, Radu cel Mare în 1504 l-a chemat pe   Sf. Nifon patriarhul Constantinopolului ca să păstorească turma duhovnicească și tot el l-a alungat cu rușine pentru că a mustrat însoșirea surorii acestuia cu un boier fugar din Moldova. Aceștia tot politică au făcut?

   Și Sf. Domnitor Ștefan cel Mare când a venit la Daniil sihastrul după ce a pierdut lupta la Războieni, cred că tot după un „safat politic” a venit!?

   Exemple sunt încă foarte multe. Dar ce să spunem de oameni? Hristos a fost răstignit pentru că a spus lucrurilor pe nume, numind răul – rău și virtutea – virtute. Ba chiar aș spune că anume pentru neimplicare politică a fost omorât. De cine? De ai săi. (Dar despre asta vom vorbi în patrea a doua)

   Biserica trebuie să fie glasul conștiinței unui popor și să spună lucrurilor pe nume. Asta nu-i implicare în treburile statului. Dacă pe cineva deranjează, e problema lui.

  Cândva Saul din Tars și după convertire Pavel Apostolul, mergând spre Damasc a orbit. Și i s-a arătat Domnul, întrebându-l: Saule, Saule, pentru ce mă prigonești? Greu îți este să izbești cu piciorul în țepușă. (Fapte 9.4)

    Și, uitați-vă bine, că acuma nu-i zi ca să nu izbească cineva cu naivitate în țepușă … Hristos e Piatra cea din capul unghiului.Pentru unii prilej de cădere, iar pentru alții de ridicare. (Luca 2.34)

   Și în sfârșit vreau să le spun celor care se tot împiedică: Luați aminte! Dacă o să continuați mai departe, lumea o să vă numească „Clubul Iacobinilor”. Nu pentru renumita grupare radicală din timpul Revoluției Franceze, ci pentru etimologia numelui „Iacob”: Cel ce se luptă cu Dumnezeu …

Arhim. Augustin Zaborosciuc