Această Duminică binecuvântată din Post nu „surprinde” cu mesaje noi și rețete ieftine de mântuire. Ci…
Autor: pr. Augustin
Gânduri în Postul Mare
Pentru noi cei care permanent ne rotim împrejurul axei „vechi-testamentară”, evitând de fiecare dată o închinare…
Gânduri la Arătarea Domnului
An de an participăm cu sufletul și cu trupul, gustând din Harul sărbătorilor care pentru cineva…
De ce Biserica nu trebuie să facă politică
De ce Biserica nu trebuie să facă politică (o scurtă replică pentru diaconul Ghenadie Valuța) Se…
Chemarea la Cina Împărătească în epoca bogaților săraci
Cei din afara Bisericii pentru care mesajul Evanghelic în finețea lui e o mustrare aspră ca…
Quo vadis (II) sau Când secerișul este mult, iar secerătorii puțini
Odată cu înălțarea lui Hristos la cer a început numărătoarea invesrsă și lucrarea „tainei fărădelegii”. (2 Tesaloniceni…
Quo Vadis?
Aceasta a fost întrebarea adresată lui Hristos de Sf. Petru la via Appia, când fugea din…
Perioada Triodului – experiența învierii
În una din cuvântările Sale, Domnul Hristos a spus ucenicilor: „Foc am venit să aduc pe…
„Golgota Bisericii” – „Împărăția Mea nu-i din lumea aceasta.” (Ioan 18.36)”
„Biserica merge asmenea lui Hristos spre Golgota Sa, spre patimi, însă oamenii nu pot împărți locurile…
Cugetări la Duminica a patra din Postul Mare
De fiecare dată când auzim sau citim Evanghelia, e necesar să înțelegem că nu-i o simpla…