Tot ceea ce primim noi, ceea ce vedem, ce auzim lasă niște amprente, niște impresii, pe care le trăim, le vedem… niște urme. De ce fug călugării de lume? Ca să nu vadă și să nu audă. Pentru că mergi pe drum și ai văzut o murdărie, și fără să vrei tu te gândești la ea. Și această murdărie s-a lipit și a lăsat o pată.
Mai încolo se ceartă cineva, auzi niște cuvinte urâte, murdare, înjurături… Nu ești de acord cu ele, dar au rămas în suflet. Toate aceste impresii din lume, noi nu le luăm în seamă, nu ni se par importante… Spune Sf. Maxim: „Te-ai lepădat, ai fugit de lume, nu mai vezi, nu mai auzi… De acum începe greul!” Pentru că impresiile și urmele păcătoase pe care le ai în suflet le porți cu tine. Nu mai vezi, nu mai auzi, dar înlăuntrul tău zac toate impresiile și toate relele pe care le-ai văzut și auzit.
Aceasta înseamnă nepătimire, să le scoți, să fii nepătimaș, să nu te mai impresioneze răul. Să le scoți din sufletul tău rădăcinile acestea… foarte greu de scos…
Maria Egipteanca 17 ani s-a chinuit în pustiu, unde nu era nimic, să scoată impresiile păcătoase din sufletul ei. Postea, mânca rădăcini, buruieni și o chinuia vrăjmașul cu păcatele pe care le-a făcut. 17 ani. Pentru că așa de greu se scot afară impresiile.
Și cu cât impresiile sunt mai multe și mai dese, cu atât rădăcina e mai adâncă și mai greu de scos… În puținul timp pe care-l am dacă pot să spun o rugăciune, pentru un gând bun, pentru cele duhovnicești…
***
Eu ştiu chiar mai multe decât ştie sau vrea să spună psihologia asta modernă: orice trăire, orice impresie, orice vedere şi auzire lasă nişte urme în fiinţa omenească. E… cum a spus Mântuitorul Hristos: dacă ai văzut o femeie şi te-ai uitat la ea cu gând pătimaş, ai căzut în păcat cu ea. Vasăzică omul este expus şi este atras spre rele, din această întâmplătoare vedere sau auzire. Şi chiar dacă ea este involuntară lasă nişte urme în fiinţa omului, nişte amprente. Iar dacă-s multe, ele modifică starea, strâmbă starea, aşezarea sufletească normală a omului. Omul nu mai funcţionează după legile naturale puse de Dumnezeu, ci funcţionează după legile păcatului.
De aceea cu cât face omul păcatul de mai multe ori, cu atât şi-l încuibează mai tare în sufletul lui. Cu atât mai tare modifică şi strâmbă aşezarea sufletească, firească a omului. Atât de tare o strâmbă încât îşi poate pierde complet însuşirile lui naturale şi devine un idol al păcatului.
Omul funcţionează acum după legile păcatului. Omul care o băut într-una, băutura l-o cheltuit şi l-o corupt. El ştie doar să beie şi să beie. Trupul îi spune că băutura îi face rău. Şi tot trupul îi cere băutură. Împotriva stării lui naturale. Trupul a devenit acum o unealtă a duşmanului lui. Aşa se întâmplă cu desfrânaţii, aşa se întâmplă cu fumătorii, cu hoţii. Cu toţi cei care se obişnuiesc în păcat. Omul vrea păcat împotriva aşezării lui sufleteşti! Trupul care în mod normal trebuie să fugă de rele şi de păcat, tocmai el vrea răul! Şi-şi fac rău singuri! Nu există mai mare tragedie ca asta!
Părintele Petroniu Tănase