Foame după Dumnezeu

Omul care-L caută pe Dumnezeu și tinde să aibă o legătură cu El, se satură de prezența dumnezeiască după cuvintele psalmistului David: “întru dreptate mă voi arăta feţei Tale, sătura-mă-voi când se va arăta slava Ta.” (Ps. 16,15).

Astfel, omul se va sătura, când va vedea prezența lui Dumnezeu și va gusta din existența Sa. Totodată este dovedit și în mod practic, că omul care are o relație personală cu Dumnezeu, nu simte un gol interior. Harul lui Dumnezeu are o particularitate minunată: indiferent dacă este vorba de un mare sfânt care se nevoiește pentru a-L întâlni pe Dumnezeu, sau un om obișnuit, fiecare va primi cunoașterea și experiența harului, va gusta din el, trăind prezența dumnezeiască.  Indiferent de intensitatea lucrării harului într-o persoană, el nu mai are sentimentul că în sufletul său ar exista un gol. Omul care trăiește cu Dumnezeu, simte o plinătate, o plinătate absolută.  El nu mai este atras de către altele de care avea nevoie anterior pentru a-și umple golul interior, pierzând timpul sau căutând să-și satisfacă careva interese. De multe ori noi întrebăm dacă o faptă sau alta ar constitui un păcat. Spre exemplu, e păcat să fumezi? E păcat să consumi alcool? E păcat să mergi la discotecă sau altele asemenea. Sunt toate acestea păcate?

Nu putem răspunde la aceste întrebări, fiindcă sunt întrebări incorecte. Dacă am da un răspuns direct, atunci ar fi un răspuns greșit. Însă putem spune altceva, un om care are legătură cu Dumnezeu, nu are nevoie să bea, să fumeze sau să cutreiere străzile pentru a pierde vremea.  El simte o plinătate, un echilibru, ceea ce-l determină să se protejeze de la tot cera ce e de prisos, pentru a rămâne echilibrat și fericit.

Ne îngrijim să ne umplem viețile cu o mulțime de lucruri. Spre exemplu există oameni care-și umplu golul lăuntric făcând numeroase cumpărături. Desigur e un lucru bun pentru susținerea comerțului, însă pentru persoana în cauză devine o problemă duhovnicească.

Biserica ne vorbește despre neagonisire: nu tindeți să fiți stăpâni asupra unor lucruri, pentru a nu depinde de ele, mulțumiți-vă cu ceea ce aveți, neavând nevoie de altele. Neagosinisirea este considerată una dintre principalele virtuți ale monahismului, călugării nu pot avea nimic. De ce? Pentru ca să nu-și sprijine viața pe proptele,  pentru ca să învețe să stea drept. Pentru ca să nu ajungem să ne îngrijim să ne suplinim golul interior cu lucruri nedemne sau chiar gunoi, sau după cuvintele starețului Paisie, să nu acumulăm în inima noastră un balast, iar pentru eliminarea gunoiului acumult să nu fie nevoie de intervenția unei echipe întregi de oameni.

Cineva îi aduse părintelui Paisie un aparat de cafea. El nu avea asemenea lucruri, deoarece nu-și pregătea de mâncare. Avea doar un borcan de lapte pe care-l adaptase pentru fierberea apei atunci când își servea oaspeții cu ceai. Când au observant cum pregătește ceaiul, i-au adus un aparat de cafea. Părintele Paisie i-a spus celui care i l-a oferit: «Pentru ce l-ai adus dacă nici nu am unde să-l pun? Acum e nevoie să-mi aduci o poliță, dar și niște ținte ca s-o bat în perete. Apoi voi avea nevoie și de o soluție pentru spălarea acestui vas, și va trebui să aflu și de care anume… Știi, mai bine păstrează-l pentru tine, iar eu mă voi folosi în continuare de borcan. Pe care de altfel îl folosesc de foarte mult timp».

Când l-am vizitat pe starețul Paisie, m-a mirat, dar totodată și m-a îngrozit neagonisirea sa. El nu avea nimic. Nu știu dacă vă puteți închipui că un om poate locui într-o casă, unde nu există absolut nimic. În camera lui erau mai multe cutii de lemn, deasupra cărora erau două sau trei pături vechi. Pe pereți avea icoane de hârtie. Când se muta, lua două genți și pleca. Iarna, când era frig, se îmbrăca cu toate hainele sale și spunea în glumă că dacă merge undeva, nu mai are nevoie să se întoarcă, deoarece este îmbrăcat cu toate hainele. După moartea sa au căutat să-i ia lucrurile rămase, dar n-au găsit nimic.

Odată a fost vizitat de o persoană. Văzând că vizitatorului îi este frig, starețul i-a dat o haină, îmbrăcând-o pe care oaspetelui i-a venit o “idee minunată”, să sustragă nasturii acesteia și să-i ia drept binecuvântare. Mâi târziu starețul a văzut că haina nu mai avea nasturi, nici unul… Ce a făcut? A tăiat niște crenguțe și le-a folosit în calitate de nasturi.

Acest gol lăuntric reprezintă o mare problemă. El apare de la surplusul lucrurilor. Există un gol în lumea duhovnicească a omului. Nu trebuie să lăsăm ceva fără răspuns. Trebuie să fim atenți și ce răspundem, atunci când suntem întrebați.  E foarte important să răspundem și atunci când ne întreabă copiii. Nu ignorați întrebările pe care vi le adresează copiii voștri. Răspundeți-le într-un mod serios, nu naiv și copilăresc, eschivându-vă. Într-un mod serios, dar la nivelul copiilor, în așa mod ca ei să înțeleagă că răspunsul este corect și adevărat. Când nu avem răspunsuri la ceea ce ne înconjoară, în lumea noastră interioară apar goluri.

Iar atunci când omul stabilește o legătură cu Dumnezeu, se termină căutările pe care le-a avut anterior. Atunci el se întreabă: “La ce mi-a trebuit până acum să mă ocup de toate acestea, să mă zbat dintr-o parte în alta, să caut distracții pentru a petrece timpul, la ce mi-au trebuit toate aceste lucruri, ore de stat în fața oglinzii sau în locuri de care nu aveam nevoie ” – și nu găsește explicații.  Uneori această agitație pare chiar ridicolă. Odată așteptam semnalul semaforului la o intersecție și am observat un salon de frumusețe și niște femei sărmane după geam. Nu-ți rămâne decât să le compătimești,  văzând câte sunt nevoite să rabde și de cât timp este nevoie în acest sens.  Lucru care se întâmplă destul de des, bănuiesc că mai des decât o dată pe an. Există și oameni care merg zilnic sau o dată la două zile pentru aceste proceduri. E un chin doar să-i privești. Nici nu mai vorbesc despre faptul că aceste lucruri nu sunt necesare…. Cel mai important e că omul nu se poate sătura cu hrana artificială. Nu-i este suficientă nici hrana pentru copiii. Chiar și în lucrurile duhovnicești.

O persoană ajunge la stabilitate internă atunci când se hrănește cu alimente solide. Această mâncare solidă este prezența lui Dumnezeu. Atunci omul într-adevăr simte plinătate, intensitate și fericire. Numai atunci el poate trăi bucuria adevărată, libertatea și măreția vieții umane. Nu știu dacă ați avut posibilitatea să vă priviți dintr-o parte și să vă bucurați de propria existență, nu din iubire de sine, sau narcisism, ci văzând cu ce înțelepciune și grație Dumnezeu a creat lumea și omul, pe fiecare dintre noi și pe noi înșine. Atunci când omul trăiește astfel, el merge către Dumnezeu cu recunoștință, iar când simte această plinătate, nu mai trăiește sentimentele geloziei, invidiei, fricii și suspiciunii, a tuturor acestor “mi-a spus”, “mi-a făcut”, “m-a lipsit de ceva”. Lucrurile pot într-adevăr fi așa: a spus, a făcut și te-a lipsit – însă în lumea noastră interioară aceste lucruri nu lasă goluri, deoarece n-au însemnătate pentru noi. Important e că trăim plinătatea legăturii cu Dumnezeu, iar cuvintele lui Hristos sălășluiesc întru noi. Omul este saturat și plin de prezența dumnezeiască.

Atunci când simțim necesitatea să facem un lucru, trebuie să ne întrebăm de ce vrem să-l facem. Spre exemplu pentru ce avem nevoie de acest lucru? Pentru a ne umple golul interior? Pentru a-i da sens vieții? Pentru a ne confirma existența? Sau de atât că ne supunem necesităților exterioare, deoarece legătura noastră cu Dumnezeu nu este așa cum ar trebui. Astfel, analizând toate problemele: sociale, familiale, personale, omul va ajunge și la sine însuși. Iar ajungând la sine va merge și mai departe și va înțelege că cauza acestora este lipsa legăturii sale cu Dumnezeu. Aceasta este cauza și celuilalt rău și realitatea devine așa cum o cunoaștem. Probleme externe ale lumii: războiul, foamea, sărăcia, crimele, drogurile – reprezintă roadele acestui copac. Problema unei persoane care ia droguri nu este doar consumul de droguri, acesta este doar fructul. După droguri se ascund mii de alte lucruri, o istorie întreagă. De ce consumă droguri? Cum a ajuns la această stare? De ce are nevoie de ele? Dacă ai o plinătate interioară, vei mai avea nevoie de ele? Atunci când i se întâmplă o cădere, își pierde libertatea și devine rob al drogurilor. La fel e și în cazul tuturor patimilor. Vorbind despre “lupa cu patimile”, mărturisim despre robia în fața acestora, necesitatea lor, ceea ce înseamnă că în interiorul nostru lucrurile funcționează nedesăvârșit după cum ar trebui. Există goluri interioare și apare necesitatea de înlocuitoare pentru a-ți potoli foamea.  Ai o problemă de ordin teologic – problema propriei relații cu Dumnezeu Însuși.

Mitropolitul Athanasie de Limassol

Sursa pravoslavie.ru

Traducere și adaptare “Coloana Infinitului”