Foarte rari sunt cei ce ştiu să păstorească frumos şi să vindece sufletele…

Cei care ajung să-şi conştientizeze boala lor duhovnicească caută terapeuţi duhovniceşti, care, prin harul lui Dumnezeu,…

Tămăduirea omului

Din păcate, în ziua de azi, mulţi văd Biserica dintr-o perspectivă morală, socială şi religioasă; în…

Dumnezeu „ne-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată“

La fel ca în pericopa samarinencei, tot aşa şi în pericopa evanghelică din Duminica Orbului, întrezărim…

Patimile și vindecarea sufletului în viziunea Sfântului Grigorie Palama

Chiar de la începutul lucrării sale, Sfântul Grigorie Palama pune accentul pe faptul că adevăratul monah…

„Vindecarea deplină a omului are loc în spaţiul Bisericii“

Fiind o repetare a greşelii lui Adam, fiecare păcat ne face să suferim întunericul şi moartea…

Odată vindecată, mintea dobândeşte vederea lui Dumnezeu

Odată vindecată, mintea dobândeşte vederea lui Dumnezeu. Bineînţeles, ea nu va vedea esenţa Lui, ci doar…

Preoţii, părinţii duhovniceşti, nu sunt doar nişte oficianţi ai Sfintei Euharistii, ci trebuie să-i şi tămăduiască pe fiii lor duhovniceşti

Dintru început, este necesar să precizăm semnificaţia dreptei credinţe. Noi, ortodocşii, acordăm o importanţă deosebită păstrării…

„Preotul este un om răstignit”

Preotul nu are putere, în sens lumesc. Nici una. Preotul nu are drepturi, ci are numai…

Ascultarea față de duhovnic le va aduce pe toate

Ascultarea față de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mică…

Care e scopul Ortodoxiei?

Care e scopul Ortodoxiei? Se vede clar din calendarul sărbătorilor. Avem întâi Paştele, apoi avem Cincizecimea.…