Mai sunt câteva zile de bucluc. Doua până și trei după „marele eveniment”. După asta, oricum, viața merge mai departe. (Posibil pentru cineva este ultima participare la alegeri. Nimeni nu-și cunoaște sfârșitul) Dar știți cum se spune în popor: Apa trece, pietrele rămân.
Creștinii, dar mai cu seama ortodocșii și mai mult slujitorii trebuie să-și facă datoria de cetățeni, fiind un exemplu bun pentru cei ce ne privesc dintr-o parte. Dar oare este nevoie să te arunci în forfota electorală și circul de doi bani, batjocorindu-ți chipul lui Dumnezeu din tine? Cei ce se cred creștini, sunt așa doar la Biserică sau ar trebui să se comporte și in societate, fiind o prezență a lui Hristos în lumea plină de ură și întuneric?
Mă miră un lucru. (De fapt nu știu daca mai este ceva ce m-ar mira) Cum poți să pui mâna în foc pentru cineva, știind că politica are jocurile ei urâte și murdare. Vreau să fiu sincer. M-am săturat de sondaje ieftine despre cele 98% de ortodocși. Ortodocșii astfel nu procedează.
Și dacă ar încerca cineva să spună: cu cel ales, ales vei fi; şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici (psalm 17. 29) să știți ca astea-s „argumente” de adormit copiii.
Hristos nu s-a lăsat dus de valul promisiunilor. Ne spune și azi fiecărui din noi: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu mergi de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 9.60)