„Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui” este un cuvânt la care în ultimii ani am revenit din ce în ce mai mult şi vi-l propun, fraţilor şi surorilor mele, – nu pentru că suntem noi la nivelul Sfântului Siluan care a trăit cuvântul ăsta literal – dar indică însăşi structura vieţii duhovniceşti, însăşi – hai să zicem – structura gândirii lui Dumnezeu pentru mântuirea omului, cel puţin după cădere. Iad nu este fiindcă Dumnezeu nu a făcut iad, dar noi ni l-am făcut. Şi acum n-avem altă cale decât să fim realişti – şi aici parafrazez pe „ţine-ţi mintea în iad” – să nu încercăm să scăpăm altundeva, să credem, să evadăm, nu ştiu ce. Nu putem, nu se poate! NU SE POATE! Dar asta nu înseamnă că suntem pierduţi. Şi asta pentru crizele de deznădejde sinucigaşă ale celor care trec prin asta. Nu e nevoie! Fiindcă biruinţa e deja câştigată!
Din conferinta “Criza in Biserica“ sustinuta de parintele Rafail Noica la Alba-Iulia, in aprilie 2003
***
„Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui“. Şi să ştiţi că Dumnezeul nostru nu interzice! Nu este interzis să deznădăjduim. Ce vrea să zică Dumnezeu este că… nu-i nevoie. Dumnezeu are destulă putere ca să ne scoată din orice iad. Hristos chiar înainte să se pogoare, literal, în iad cu sufletul a zis ucenicilor: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!“. Şi nu numai că are puterea să ne scoată, dragostea Lui are voinţa de a ne scoate, dragostea Lui nu poate să ne lase în iad. Destul nouă să nu deznădajduim, adică să nădăjduim în mila lui Dumnezeu, destul nouă să ne predăm Lui Dumnezeu în momentele noastre ale celei mai cumplite deznădejdi. Şi în sensul ăsta vă propun şi cuvântul ăsta al Părintelui Siluan: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui“.
Ce inseamna „ţine-ţi mintea în iad“? Fii realist! Ăsta eşti! Dar nu deznădăjdui, că Dumnezeu nu acolo te va lăsa. Dragostea lui Dumnezeu nu poate să nu te audă dacă te rogi Lui, nu poate să te lepede dacă încă nădăjduieşti în El. Cu ce obraz să nădăjduieşti? Cu nici unul! Doar aşa, fiindcă Dumnezeu e bun. Asta este pentru culmile deznădejdii. Când nu avem deznădejdea asta, continuăm să ne ţinem mintea în iad, să ne osândim pentru păcatele pe care le vedem, să ne spovedim şi toate cele care ni le-a rânduit Dumnezeu spre mântuire. Toate astea sunt “cultura filocalică“. Mă iertaţi! Le “împroşc” un pic acuma… N-am o rânduială, n-am un cuvânt mai sistematizat, dar cred că este mai important să trăim, poate aşa, mai mult din ce ne dă Domnul, să zicem, câteva clişee, dacă vreţi, de la dreapta şi de la stânga, decât să sistematizăm. Căci sistematizarea până la urmă este tot un element al morţii. Cuvântul viu curge altfel.
Poate că expresia cu care culmină cultura filocalică este tocmai cuvântul care s-a dat de către Domnul Sfântului Siluan: „Ţine-ţi minte în iad şi nu deznădăjdui“. Cred că nu există frumuseţe mai desăvârşită decât această dragoste dumnezeiască, în care oricât de păcătos ar fi omul, oricât de îndepărtat de Dumnezeu, Acesta încă nu îl părăseşte. Ba mai mult, Însuşi Dumnezeu face toate cele pentru mântuirea omului. Însuşi Hristos a luat asupră-Şi canonul cel aspru al morţii, pe care şi l-a însuşit Adam prin neascultare şi prin lepădare de Dumnezeu.
Din conferinta de la Bucuresti din nov. 2002 a parintelui Rafail, “Pentru ce ne pregateste Filocalia“