„Gândul la moarte inspiră, îndeamnă la rugăciune, oferă creativitate…”

Interviu cu Mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos şi Sfântul Vlassios Spuneţi-ne ceva despre moarte, primul lucru care…

Nimic nu ar trebui să ne oprească în drumul nostru de a-L întâlni pe Hristos Cel Înviat

Astăzi este Duminica femeilor mironosițe și le cinstim și le sărbătorim pe acestea și, de asemenea,…

Cele din urmă sunt ca cele dintru început

Invăţătura Sfinţilor Părinţi este limpede în privinţa faptului că Dumnezeu nu l-a creat pe om muritor,…

Să luptăm ca să ne izbăvim de închipuire

Este trebuinţă să ne slobozim de „blestemata închipuire”, după cum este ea numită de Sfinţii Părinţi. Aceasta…

Patimile și vindecarea sufletului în viziunea Sfântului Grigorie Palama

Chiar de la începutul lucrării sale, Sfântul Grigorie Palama pune accentul pe faptul că adevăratul monah…

Pe Maica Domnului o iubim imediat după Dumnezeu

De fiecare dată când săvârşim Dumnezeiasca Liturghie şi la fiecare sfânta slujbă, ne rugăm lui Dumnezeu,…

Apocalipsa: Dumnezeiasca Liturghie nezidită, în Templul nezidit

1. Apocalipsa Evanghelistului Ioan Pentru început, se cuvine menţionate câteva date despre cartea Apocalipsei lui Ioan.…

Postul este readucerea omului la mișcarea sa către Dumnezeu

Știți că postul este prima porunca dată de Dumnezeu omului. Când l-a creat pe om, i-a…

Atunci când omul îl cunoaște pe Dumnezeu, toate celelalte sunt detalii. Problema noastră e să dobândim dragostea de Dumnezeu

În vremurile noastre trecem prin multe greutăți și una dintre acestea este pandemia. Dar de ce…

Inţelepciunea este rodul harului

Pentru că Sfinţii Părinţi duc o viaţă sfântă şi au devenit unelte ale Sfântului Duh, înalţă „trâmbiţe mistice”…