Singurul lucru pentru care omul merită să trăiască şi care dă sens vieţii lui este iubirea.…
Etichetă: Hristos
Maica Domnului, calea care ne duce la Cer, ușa prin care intrăm în cămara de nuntă a Fiului și Dumnezeului ei
Așa cum ați spus, este o harismă cu adevărat a fi omul tăcut, însă să se…
Pecetea lui Antihrist și pecetea lui Hristos
Încă de la începutul slujirii mele preoțești, în urmă cu 50 de ani, în anii ΄70…
Strigăm „Osana!” atunci când toate ne merg bine, însă când preşul ne fuge de sub picioare, ne întoarcem feţele
Ne aflăm în ultimele ceasuri ale vieţii lui Iisus pe pământ, în mica cetate a Betaniei,…
Acum este judecata acestei lumi
În ultimele capitole din Evangheliile după Matei și după Luca, Domnul ne înștiințează prin cuvinte grele…
Sf. Sofronie Saharov: Dumnezeu ne tratează ca pe egalii Lui…
Nu trebuie să uităm că îndumnezeirea firii omeneşti prin actul întrupării Cuvântului nicicum nu exclude prezenţa…
Foarte rari sunt cei ce ştiu să păstorească frumos şi să vindece sufletele…
Cei care ajung să-şi conştientizeze boala lor duhovnicească caută terapeuţi duhovniceşti, care, prin harul lui Dumnezeu,…
„Intru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor… Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins‑o” (Ioan 1, 4‑5).
În lume domnesc forța și puterea, frica și sclavia. Hristos, Pruncul‑Dumnezeu, ne eliberează de acestea. Din…
Hristos a venit pe pământ ca să ne dăruiască Cerul
După Avraam un alt strămoș este Isaac. Acesta a primit de voie să fie jertfit, cum…
Un duhovnic bun nu caută să se propună pe sine oamenilor, ci urmăreşte să nască în ei chipul lui Hristos
Aţi putea să ne faceţi o scurtă descriere a unui duhovnic bun? Răspuns: O să vă…