Este trebuinţă să ne slobozim de „blestemata închipuire”, după cum este ea numită de Sfinţii Părinţi. Aceasta…
Etichetă: pocainta
„Vindecarea deplină a omului are loc în spaţiul Bisericii“
Fiind o repetare a greşelii lui Adam, fiecare păcat ne face să suferim întunericul şi moartea…
Adevărata călătorie a pocăinței le vindecă pe toate
S-a vorbit mult despre pocăință ca temei al vieții creștine. Pocăința, această Cenușăreasă a terminologiei bisericești ‒ în…
Pocăinţa este minunea lui Dumnezeu, care ne rezideşte după cădere
Începutul a toate este Dumnezeul Cel Fără de Început, Cel Nevăzut și Atotputernic care are viață…
Atunci când omului i se pare că-L „caută pe Dumnezeu”, el nu-și dă seama că fuge și fuge cât se poate de tare…
„Părinte, greșit-am la Cer și înaintea Ta și nu sunt vrednic să mă numesc fiul Tău,…
“Oare tu te-ai răstignit pentru ei?”
Iată una din întâmplările mele, petrecută în Franţa, în anii douăzeci, înaintea plecării mele la Athos…
„Cred, Doamne, în iubirea Ta, cred. Vino şi ajută necredinței mele!”
A ne întoarce către Dumnezeu cu nădejde, chemându-L în ajutor, nu e încă de ajuns, căci sunt…
Oare nu vom răbda încercările pentru dragostea lui Hristos?
Examenele noastre nu constau în dobândirea unei vrednicii neînsemnate sau a unei poziții sociale și a…
Nici un act impus prin forţă nu ne poate mântui
Viaţa în lume se întemeiază pe forţă, pe silnicie. Ţelul creştinului este dimpotrivă. Silnicia nu ţine…