Este, frații mei, simpatic în mod cu totul special omul care se aduce azi înaintea Domnului,…
Lună: noiembrie 2021
Pentru a ne schimba viaţa trebuie să învăţăm a ne strămuta mintea de la lucrurile banale și pătimașe către Dumnezeu
Nu putem ajunge la rugăciunea curată decât prin pocăinţă. Pocăindu-ne, curăţindu-ne adică de toată patima păcătoasă,…
O Biserică secularizată este complet neputincioasă și slabă în încercarea de a transforma lumea
Secularismul este pierderea vieții adevărate a Bisericii, înstrăinarea membrilor Bisericii de duhul ei autentic. Secularismul este respingerea…
Mărturii despre viața petrecută cu starețul Iosif Isihastul
La Sfânta Ana Mică trăiam ca în viaţa de obşte şi mâncam împreună. Masa noastră era…
„Când va fi voia Ta să pui sfârşit vieţii mele, vesteşte-mi ceasul morţii, ca sufletu-mi să se gătească pentru întâlnirea cu Tine!”
Vedem adesea cum oamenii îi fericesc pe cei ce mor pe neaşteptate, pentru că scapă de…
Este imposibil a intra în Împărăția lui Dumnezeu fără a scăpa de „grăsimea” spirituală a tot ceea ce este rău, superficial, neînsemnat și muritor în viața noastră
Ce este sărbătoarea? Ea este apropierea de noi, de Biserică, a bucuriei date de Dumnezeu. Pe…
Omul sănătos duhovniceşte se raportează totdeauna la Dumnezeu
Cel sănătos duhovniceşte trece cu vederea drepturile sale pentru a împlini în viaţă îndreptările lui Dumnezeu.…